Laboratorul de Științe Cognitive Clinice (LSCC) anunță participarea Prof. Univ. Dr. Ioana R. Podina, directorul laboratorului, la evenimentul internațional “Mind Your Mind”, organizat de EBRAINS în cadrul Brain Awareness Week 2026.
Evenimentul va avea loc vineri, 20 martie 2026, între orele 16:30-18:00 CET, în format online, și va reuni experți internaționali pentru o discuție dedicată neurotehnologiilor, protecției neurodatelor și principiului „Privacy by Design” în inovarea tehnologică.
Pe măsură ce tehnologiile capabile să colecteze și să analizeze date despre activitatea creierului devin tot mai accesibile, crește și importanța protejării confidențialității, a drepturilor omului și a siguranței mintale. Discuția va aborda riscurile asociate utilizării neurodatelor, precum și rolul transparenței și al standardelor etice în dezvoltarea responsabilă a acestor tehnologii.
Alături de Prof. Univ. Dr. Ioana R. Podina, la eveniment vor participa și alți experți internaționali în domeniu, printre care:
-
Herve Chneiweiss, MD, PhD – INSERM
-
Marcello Ienca, PhD – Technical University of Munich
-
Olivia Matshabane, PhD – Stellenbosch University
Participarea este gratuită, însă înregistrarea este necesară.
📅 20 martie 2026 | 16:30-18:00 CET
🔗 Înregistrare: aici