Selectează o Pagină

alexandra-simona.pascal@fpse.unibuc.ro

Cercetător Asociat

Simona Pascal

Numele meu este Simona A. Pascal și, în prezent, sunt lector univ. dr. (cadru didactic asociat) la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

De asemenea, sunt cercetător științific în cadrul Unității de Cercetare în Educație, a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație. Sunt absolventă a masteratului de Psihologia Sănătății-Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală, la Universitatea din București.

M-am alăturat Laboratorului de Științe Cognitive Clinice în octombrie 2017.

Din punct de vedere profesional, obiectivul meu pe termen lung este să mă implic în activități de cercetare care implică sănătatea mintală, cu cât mai multă rigurozitate și responsabilitate.

Astfel, principalele mele interese de cercetare sunt următoarele: caracteristicile cognitive ale tulburărilor psihice, rolul dezgustului în menținerea psihopatologiei și în recăderi, aplicații ale tehnici amorsajului în psihologia clinică, respectiv abordări validate științific în evaluarea psihologică.

Activitate

2017 - Prezent

Membru al Laboratorului de Științe Cognitive Clinice

2017 - Prezent

Psiholog Clinician

Psiholog clinician practicant sub supervizare (treaptă profesională de specializare) – Colegiul Psihologilor din România

2017 - 2022

Studii Doctorat

Școala Doctorală a Facultății de Psihologie și Științele Educației, UNIVERSITATEA BUCURESTI

2014 - 2016

Master Psihologie

2011 - 2014

Licență Psihologie

Conferințe

Eficiența intervențiilor de tip expunere pentru diminuarea fricii și dezgustului în psihopatologia anxioasă. Conferința Națională a Asociației Psihologilor din România APR Re-StartPlus, Cluj-Napoca, Romania - 2019
The efficacy of exposure-based treatment in anxiety disorders: A preliminary meta-analysis with implications for disgust and anxiety. The 4th International Congress of Rational Emotive Behavior Therapy, Cluj-Napoca, Romania - 2019
The efficacy of exposure based treatment on the level of disgust in anxiety disorders. A meta-analysis of preliminary data. The Society for Psychotherapy Research 49th International Annual Meeting, Amsterdam, Netherlands

Interese de Cercetare

Caracteristicile cognitive ale tulburărilor psihice
Rolul dezgustului în menţinerea psihopatologiei şi în recăderi
Aplicaţii ale tehnicii amorsajului (engl. priming) în psihologia clinică

Laboratorul de Științe Cognitive Clinice

Locație: Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 1-3, Corp A, et. 5, camera 522, sector 6, București.

Adresă de email: labstiintecognitiveclinice@gmail.com

ro_RORomanian